Iulie 2014


– Ha, ha, ha. Îți amintești și cum mi-ai spus că-mi pica părul într-o cascadă?

– Îhm. Râzând înghițindu-și gâtul.

– Da! făcând ochii mari și pauză cât să coarbe din pahar în grabă. Și cum am băut pe Kiseleff… O Doamne, ce noapte de pomină!

Și se apucă copios să râdă amândoi.

– Țineam sticla de vin înfășurată în ziar… bruscând ochii, De unde îl luaseși?

– Habar n-am. Răspunse pierdut în orizont.

– A fost ciudat când mi-ai spus complimentul ăla… Adică era și ea… Și terminară vorbele în zâmbetul întipărit pe chipurile lor, amândoi paraleli în priviri.

O să fie și mai ciudat ce-o să fac…

M-am împăcat cu ideea că voi rămâne eu cea care va ține la el. La el se duce. Se estompează. M-a asigurat că va fi bine, dar acum el e cel care mă trezesc că renunță. Mă așteptam eu să fiu cea care are toane și fițe. Când… mă trezesc în pom. Pe bune că așa mă simt. Adică eu chiar continui să mă țin de treaba asta și după tot ce-am vorbit, e clar că mă duc către el, e clar că nu încetez să fiu un cal, iar la el lucrurile… de fapt sunt la fel cum erau, pe același făgaș – se duc. Zi și tu… Nu-ți vine să-ți iei câmpii…?

Draga mea, dac-ai știi ce frumuseți te-așteaptă…

– Da mă Miha mă, da nu e chiar așa…

– E nu e chiar așa. Trebuie să înveți să lași de la tine. Nu o mai ataca atât și dă-i pace. Dacă vezi că e stresată și enervată, n-o mai împunge și tu atât.

– Da mă Miha da’ eu m-am săturat. Cât crezi c-o mai suport să spună aceleași lucruri, nefondate? Și știi bine cum face…

– Ți-am zis. Mai lasă și tu de la tine.

– Eh… las, las, dar ea lasă? Ea încetează să mai spună toate ăstea? Ea încetează să mai atace? Văd că nu-i mulțumită de nimic. Tot o deranjează. O deranjează până și … nici nu mai știu ce exemplu să dau.

– De ce ai chef, ia zi?

– De-o băută. De-o băută de-aia studențească. Mai ții minte..? Cum făceam când eram în anul trei, după doi. Se hlizește. Doar abia prindeam gustu’ studenției… He, he, heh… Ce vremuri… Și-și duse sticla de bere la gură, cu doar trei degete pe gâtul ei.

– Hai mă, că nu-i așa de rău nici acum. Adică încă bem aceeași bere. Și-o ridică s-o închine.

– Da, cu porumbu’ scos din ea. Râde sec.
Păi da, în afară de Tuborg, restu’… care-au rămas la fel la gust? Doar nu livrau ăștia direct acasă la om? Râde puternic.
Reia. Da mă, Mircea… mi-e dor de-o nebunie de-aia… când beai de te pierdeai, când iubeai de te îndrăgosteai, când trăgeai un sfârșit de săptămână… pfuaai, plin! plin de energie. Și după ce că nu dormeai.. n-aveai nici pe dracu’…

– Da mă, da vezi tu, nu mai suntem la tinerețe.

– Eh, nu! Dă-mi o blondă să vezi cum o-nvârt.

– Scuză-mă că întreb.. dar cine este frumoasa domnișoară din colț care zâmbește mai lejer decât orice femeie pe care am văzut-o vreodată?

– A.. Ea..

Ea e dragostea vieții mele.

Schimbând privirea către ea, în stânga sa.

Dar Ea nu e soția mea.

(Undeva în colțurile depărtate ale minții sale.)

Oare aș fi vrut să fie?

Reîntorcându-se către el, zâmbind clar și sincer ca un vin sec.

– Ea este Andreea Popescu. Spune-i că îi știi numele de la mine.

Și-i privi spatele care acum o ascundea pe Ea..

– Te-aș strânge de gât acum, dar pielea ta e atât de fină și i-am dus dorul atât de mult.
Ti-aș înfinge un cuțit în inimă acum, ca să simți și tu cât de tare m-a durut, dar am nevoie de ea ca să mă iubească din nou.

După un timp.

Ce am de pierdut? Am hotărât să renunț la frica mea. Ce pierd dacă te iubesc din nou, dacă-ți mai dau o șansă să ne iubim din nou? N-o să-mi dea nimeni amintirile-napoi, dar eu pot să mi te dăruiesc din nou. Am hotărât să renunț a mai fi laș fiindcă mi-e frică să mă rănești din nou. Fiindcă da, am trăit cu frica asta luni întregi. Și n-am înțeles nimic din ea. Doar că… Am hotărât să ne iubim din nou.

– Dacă m-ai pune pe mine să mă întorc în trecut și dacă aș putea să aleg din nou te-aș alege tot pe tine, zău!
Așa că dacă simți că o iubești pe fata asta, mergi și spune-i. Pe bune! Du-te, vorbește-i, pune-te pe tavă în fața ei. Dacă simți cu adevărat că ea e sufletul tău pereche și dacă o iubești cu adevărat, mergi! Știu că situația nu-i roz acum, dar n-are sens să aștepți. Mergi și explică-i, repară lucrurile, acum… cât poți. Serios! E minunată dragostea voastră și meritați, merită să știe și ea adevărul.

Peste o oră.
Cioc, cioc.

– Hei.. bună!! S-a întâmplat ceva?.. sau am uitat ceva? Sau mai aveai alte întrebări 🙂 ?