haideți, spălăm puntea

sus, ridicați fruntea

zâmbiți, chiar dacă nu are rost

fiindcă așa-s marinarii la post!

 

așa suna un cântec al copilăriei mele (fragment), de pe o casetă, pe care o ascultam de câteva ori pe săptămână. (pe-atunci mama, cred că mai mult, îmi cumpăra casete, un fel educative… erau vremuri frumoase, iar eu eram la fel de „repetitivă” ca și acum.. cu aceeași ardoare și atenție, înghețam în apropierea casetofonului, uitându-mă cu ochii spre el, iar cu bărbia aruncată undeva în zare.

rare îmi sunt amintirile din copilăria mea, dar cu adevărat aceasta este una specială, acum, fiindcă mi-a revenit. iată, mai adaugăm încă o pagină cu o imagine frumoasă în jurnalul de bord 🙂